SUA vaccinează şi copiii cu Pfizer

SUA vaccinează şi copiii cu Pfizer

Agenţia Americană a Medicamentului a dat undă verde folosirii serului produs de Pfizer pentru copiii de peste 12 ani. O măsură similară fusese luată săptămâna trecută de autorităţile canadiene. Vaccinarea acestei categorii de vârstă ester un pas esenţial pentru revenirea copiilor în siguranţă la şcoală.

Decizia autorităţilor sanitare americane vine după efectuarea unor teste riguroase. Vaccinul a fost testat pe un grup de 2.200 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani. Rezultatele au arătat că serul poate fi administrat fără
probleme şi adolescenţilor,

Până în prezent, vaccinul Pfizer era autorizat în Statele Unite pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Pe viitor, însă, serul va putea fi administrat chiar şi copiilor cu o vârstă mai mică de 12 ani. Cel mai probabil din a doua jumătate a acestui an.

Săptămâna trecută, Canada a devenit prima ţară care a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârsta de peste 12 ani. Israelul ar urma să ia aceeaşi decizie, în timp ce în Europa serul Pfizer ar putea fi disponibil pentru această
categorie de vârstă din luna iunie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt