Suedia spune că a primit asigurări de securitate din partea Statelor Unite, pentru perioada în care îi va fi procesată aderarea la NATO - Focus Prima TV

Suedia spune că a primit asigurări de securitate din partea Statelor Unite, pentru perioada în care îi va fi procesată aderarea la NATO

Suedia spune că a primit asigurări din partea Statelor Unite că va primi sprijin în perioada în care va fi procesată cererea sa de aderare la NATO, relatează Reuters. Anunțul vine în condițiile în care și Suedia și Finlanda se tem că ar putea fi vulnerabile pe parcursul procesului de aderare, care ar putea dura până la un an.

„În mod evident, nu voi intra în detalii, însă mă simt foarte sigură acum că avem asigurări din partea americanilor”, a spus șefa diplomației suedeze, Ann Linde, într-un interviu televizat, de la Washington, după o întâlnire cu secretarul american de stat, Antony Blinken.

„Desigur, nu sunt garanții de securitate, pe acelea nu le poți primi decât când ești membru deplin al NATO”, a mai spus ea. Linde nu a precizat ce fel de asigurări a primit de la Blinken.

Total
0
Shares
Total
0
Share