Suspectul dublei crime de la Iaşi este adus azi în România. Mesajul pe care tânărul marocan l-a transmis prin avocata lui

Suspectul dublei crime de la Iaşi este adus azi în România. Mesajul pe care tânărul marocan l-a transmis prin avocata lui

Bărbatul suspectat că a comis o dublă crimă la Iaşi urmează să fie extrădat marţi din Italia. Tânărul marocan, originar din Canada, bănuit că şi-a ucis colegul de facultate şi pe prietena acestuia va fi adus de la Roma, unde a plecat chiar în ziua în care au fost descoperite cele două cadavre. El a contestat deja măsura arestului preventiv. 

Suspectul dublei crime din Iaşi, Ahmed Sami El Bourkadi, va ajunge la Bucureşti cu o aeronavă, iar de acolo va fi escortat la Iaşi, unde va fi dus în arestul poliţiei.

Mâine, el va fi dus în faţa judecătorilor care vor dezbate contestaţia lui la măsura arestului preventiv.

Bărbatul a transmis prin avocata lui că este nevinovat. El a recunoscut că a fost în locuinţa celor doi tineri ucişi în 9 decembrie, dar doar pentru a-şi recupera un hanorac şi că cei doi erau în viaţă când el a plecat de acolo.

Nu a explicat însă de ce, ajuns la Roma şi-a schimbat înfăţişarea, respectiv de ce s-a tuns, a renunţat la barbă şi şi-a pus ochelari.

El este acuzat că şi-a ucis colegul cu 17 lovituri de cuţit, iar pe tânără cu 33.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt