Suspectul în dublul asasinat de la Iaşi şi-a sunat părinţii să stea liniştiţi, pentru că este nevinovat. Joi este dus la instanţă

Suspectul în dublul asasinat de la Iaşi şi-a sunat părinţii să stea liniştiţi, pentru că este nevinovat. Joi este dus la instanţă

Sami el Bourkadi este acuzat că i-a ucis pe Youssef Ajniah şi pe iubita acestuia, Vanessa Burlaci, într-o vilă din Iaşi.

Ahmed Sami el Bourkadi, principalul suspect al dublei crime de la Iaşi, de la mijlocul lunii decembrie, a ajuns miercuri noapte la Iaşi, iar joi, 23 decembrie, în jurul prânzului, el va fi adus la tribunal. Tânărul în vârstă de 20 de ani provine dintr-o familie de farmacişti şi nimeni nu se aştepta ca el să fie implicat într-o astfel de situaţie.  „Părinţii lui au văzut că era calm, că îşi susţine nevinovăţia şi ei speră că lucrurile stau, într-adevăr, aşa cum susţine el.

Cât tânărul a fost în Italia, el şi-a contactat rudele, o mătuşă din Canada, familia lui din Maroc. Le-a spus să aibă încredere în el, că îşi cere scuze că au trecut prin aşa ceva. Familia lui trece prin clipe foarte grele. El a fost un copil exemplar, dintr-o familie bună de medici farmacişti, nu a creat probleme, a avut note bune la şcoală, niciodată nu a creat absolut nicio problemă şi din cauza asta nu s-a gândit nimeni cum ar fi putut fi implicat în aşa ceva”, a declarat Raluca Andrei, avocatul lui Sami el Bourkadi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt