Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar, reţinuţi pentru emitere de certificate de vaccinare anti-COVID false
Un medic de familie, un ambulanţier şi un intermediar au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar privind emiterea de certificate de vaccinare anti-COVID false, după destructurarea unei grupări care activa în judeţul Dolj.
Percheziţii în Neamţ şi Iaşi în legătură cu eliberarea unor certificate de vaccinare anti-COVID-19
Poliţişti ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, efectuează, miercuri, 25 de percheziţii la domiciliile unor persoane din judeţele Neamţ şi Iaşi, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni de fals .
Medic italian arestat sub suspiciunea că a emis certificate false de vaccinare pentru peste 70 de persoane
Poliţia italiană a arestat un medic sub suspiciunea că ar fi furat 120 de doze de vaccin împotriva COVID-19 şi pentru comiterea unei fraude grave, relatează marţi dpa.
Asistente medicale din Mangalia - reţinute în cazul certificatelor false de vaccinare anti-COVID
Două asistente medicale din cadrul Centrului de vaccinare amenajat în incinta Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia au fost reţinute de procurorii anticorupţie într-un dosar în care se cercetează modalităţile prin care peste 100 de persoane, majoritatea din judeţele Suceava şi .
Trei români au vrut să evite carantina şi au încercat să intre în ţară cu certificatele de vaccinare ale altor persoane
Trei români au încercat să intre în ţară cu certificate digitale de vaccinare aparţinând altor persoane.
DNA a extins cercetarea în cazul certificatelor de vaccinare false de la Vama Petea. Asistentă medicală, reţinută pentru 24 de ore. Suspiciuni cu privire la mai mult de jumătate dintre persoanele vaccinate acolo
DNA anunţă, joi, că a extins cercetarea în cazul certificatelor de vaccinare false de la Vama Petea, iar o asistentă medicală a fost reţinută pentru 24 de ore.
Reţea de certificate de vaccinare false, destructurată
Percheziţii în această dimineaţă în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Gorj, într-un dosar de vaccinare la chiuvetă.
Un centru de vaccinare şi 4 cabinete medicale, vizate de ancheta privind obţinerea unor certificate false de vaccinare
Un centru de vaccinare şi patru cabinete medicale individuale sunt vizate de ancheta privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID, printre persoanele implicate fiind şi personal medical din cadrul acestor entităţi, anunţă, miercuri, Poliţia Prahova.
Percheziţii într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID (surse)
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova efectuează, joi, mai multe percheziţii în judeţ într-un dosar privind obţinerea unor certificate false de vaccinare anti-COVID, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Vaccinare la chiuvetă
Cutremur în lumea medicală.
Ministrul Sănătăţii: Din ce în ce mai mulţi pacienţi care apar vaccinaţi recunosc că nu s-au vaccinat, după ce ajung la spital cu COVID
Ministrul Sănătăţii a declarat sâmbătă că se înmulţesc cazurile de pacienţi cu COVID care apar în baza de date ca fiind vaccinaţi, dar care, după ce dezvoltă o formă medie sau mai gravă a bolii, recunosc că nu s-au vaccinat, de fapt.