Titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educaţiei doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice
Curtea Constituţională a decis că articolul din legislaţie referitor la retragerea titlului de doctor este constituţional doar dacă se referă la cel care „nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”.
Iulia Scântei - numită judecător la Curtea Constituţională
Plenul Senatului a numit-o marţi, prin vot secret cu buletine, pe Iulia Scântei ca judecător la Curtea Constituţională a României.
Bogdan Licu - ales judecător la Curtea Constituţională
Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Sesizarea privind transmiterea unor terenuri din şi în administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş - pe 2 iunie
Curtea Constituţională urmează să discute pe 2 iunie sesizarea privind transmiterea unor terenuri din şi în administrarea Consiliului Local al oraşului Teiuş, judeţul Alba, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Candidaţii propuşi pentru locul unui judecător la CCR - audiaţi miercuri în Comisia juridică
Candidaţii propuşi pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională pe locul actualului preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, căruia îi expiră mandatul, vor fi audiaţi miercuri în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, urmând ca votul în plen să fie dat săptămâna viitoare.
Procurorul Curţii Penale Internaţionale va participa la ancheta europeană asupra crimelor comise în Ucraina
Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime comise în Ucraina, o premieră, a anunţat luni agenţia de cooperare judiciară Eurojust, informează AFP.
CCR a amânat dezbaterea sesizărilor Avocatului Poporului şi USR privind noile prevederi din Codul comunicaţiilor
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 4 mai, sesizările Avocatului Poporului şi USR în legătură cu Legea privind comunicaţiile electronice, prin care furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a leg.
CCR discută pe 4 mai sesizarea USR pe legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 4 mai sesizarea USR în legătură cu legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate, au precizat, marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Curtea Constituţională germană consideră legale măsurile de izolare parţială
Curtea Constituţională a Germaniei a decis marţi că măsurile de izolare parţială luate de guvern de la începutul pandemiei au fost justificate şi proporţionale.
Dacă CCR ne dă dreptate pe tema privind moţiunea de cenzură, preşedinţii Camerelor ar trebui să plece acasă
Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a declarat, luni, că şefii celor două Camere ale Parlamentului ar trebui "să plece acasă" în cazul în care Curtea Constituţională va da dreptate Guvernului în privinţa sesizării pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.
Demersul către CCR nu are caracter suspensiv vizavi de parcursul moţiunii de cenzură
Preşedintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS), consideră că parcursul moţiunii de cenzură nu poate fi oprit de sesizarea Curţii Constituţionale de către Guvern, posibilitatea convocării unui plen reunit, în această săptămână, pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură fiind an.
Executivul a cerut Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională Parlament-Guvern pe tema moţiunii de cenzură. Ludovic Orban, acuzat că a încălcat Constituţia şi prevederile regulamentare
Executivul a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a .