Atenţie la măşti! Şi copiii sunt în pericol.
România a emis în sistemul RAPEX trei noi alerte privind comercializarea unor măşti de protecţie neconforme, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), remis, vineri, AGERPRES.
Fără protecţie în faţa pandemiei
Bunul Dumnezeu le este medic, aşa cum chiar ei spun! Vorbim despre locuitorii din opt comune vrâncene nu au medic de familie, patru dintre ele fiind în această situaţie de mai bine de 10 ani, iar o alta de aproape… 30.