Rezultatele 1 - 4 din 4 pentru ioana-basescu

Dosare celebre ar putea fi închise

Dosare celebre ar putea fi închise

Când faci o gaură în gardul penitenciarului ies toţi, nu doar cei pentru care s-a făcut gaura! Sita prin care justiţia acoperită la ochi cu un văl gros cerne acum dosarele scoate în câştig câteva nume grele de oameni cu funcţii importante.

Elena Udrea condamnată la 8 ani închisoare

Elena Udrea condamnată la 8 ani închisoare

Opt ani de închisoare pentru Elena Udrea! Fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului este acuzat de instigare la luare de mită şi spălare de bani, fapte ce s-ar fi întâmplat în timpul campaniei electorale din 2009.

Ioana Băsescu, CONDAMNATĂ la 5 ani de închisoare cu executare

Ioana Băsescu, CONDAMNATĂ la 5 ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o, marţi, pe fiica fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, Ioana , la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată alături de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea şi fostul şef al CJ Tulcea, actualul vicepreşe.