Rezultatele 1 - 10 din 10 pentru ipj

Şeful IPJ Prahova, urmărit pentru luare de mită

Şeful IPJ Prahova, urmărit pentru luare de mită

Inspectorul-şef al IPJ Prahova, Marian Iorga, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită în perioada în care s-a aflat la conducea IPJ Călăraşi, a informat, vineri, DNA.

Lucian Bode, despre cazul Oneşti: Nu am reuşit să salvăm vieţile unor persoane aflate în pericol. Inspectorul şef şi adjunctul IPJ Bacău, dar şi şeful şi adjunctul Poliţiei Oneşti, înlocuiţi / Parchetul, sesizat pentru neglijenţă în serviciu

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat miercuri seară, referindu-se la intervenţia în cazul crimelor de la Oneşti, că nu s-a reuşit salvarea vieţilor unor persoane aflate în pericol, iar adjunctul IPJ Bacău s-a deplasat cu întârziere la faţa locului, minimizând importanţa eveni.

Dosar la IPJ Cluj după ce mai multe persoane au fost determinate să achite avansuri pentru închirierea unor cabane în diverse zone turistice pentru Revelion, fără a beneficia de serviciile plătite. Poliţiştii fac apel la păgubiţi să depună sesizări

”În cursul lunii decembrie 2020, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigaţii Criminale au demarat din oficiu ample activităţi investigative, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, falsuri privind i.