Taiwanul se pregăteşte de cea mai gravă secetă din ultima jumătate de secol. Lipsa apei din estul Asiei va afecta inclusiv România

Taiwanul se pregăteşte de cea mai gravă secetă din ultima jumătate de secol. Lipsa apei din estul Asiei va afecta inclusiv România

Tsai Ing-wen, preşedinta Taiwanului, a cerut locuitorilor să păstreze apa şi să facă rezerve, întrucât insula se va confruntă cu o secetă, în urma unor luni de precipitaţii insuficiente şi a lipsei de taifunuri. Ea a spus că Taiwanul nu a experimentat un taifun în 2020 şi se confruntă cu cea mai severă lipsă de apă din ultimii 56 de ani.

Tsai Ing-wen a precizat că guvernul monitorizează situaţia apei pe întreaga insulă şi că va lua măsuri pentru a asigura o aprovizionare stabilă cu apă pentru industrii şi gospodării.

Presa locală relatează că, luna trecută, insula a intensificat restricţiile de apă la nivel naţional şi a mobilizat resursele de urgenţă, inclusiv o uzină de desalinizare, deoarece oficialii anticipează că sezonul uscat va dura până în mai, relatează Mediafax.

Rezervorul Shimen din nord, unul dintre cele mai mari bazine de captare a apei, are în prezent apă în proporţie de doar 49,13% din capacitate de stocare, potrivit Agenţiei pentru resurse de apă. Alte rezervoare de pe insulă sunt, de asemenea, la niveluri alarmant de scăzute, cu rezervorul Te-Chi la o capacitate de 10,19% şi Tsengwen la 15,22%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt