„Talibanii au bătut la uşă de trei ori. A patra oară au intrat şi au omorât-o în bătaie”. Femeile afgane, terorizate de noul regim

„Talibanii au bătut la uşă de trei ori. A patra oară au intrat şi au omorât-o în bătaie”. Femeile afgane, terorizate de noul regim

Venirea la putere a talibanilor în Afganistan reprezintă un moment dureros pentru femei. Ele ştiu că noul regim urmează să le restricţioneze sever drepturile, iar acţiunile din zilele de dinaintea cuceririi Kabulului nu fac decât să accentueze temerile. CNN scrie despre povestea unei femei ucisă de talibani chiar în casa ei după ce aceasta a refuzat să le dea mâncare şi să gătească pentru luptătorii insurgenţi care duceau războiul împotriva forţelor guvernamentale.

Najia se afla acasă cu cei patru copii ai ei, într-un sat în nordul Afganistanului când insurgenţii talibani i-au bătut la uşă. Fiica Najiei, Manizha, în vârstă de 25 de ani, ştia că aceştia urmau să vină – mama ei o avertizase că mai veniseră cu trei zile în urmă, cerându-le să pregătească mâncare pentru 15 luptători care participau la războiul cu forţele guvernamentale.

„Mama mea le-a spus «sunt săracă, cum aş putea să gătesc eu pentru voi?»”, spune fata, care povesteşte că talibanii au început să-i bată mama. După ce s-a prăbuşit la pământ, talibanii au început să o lovească cu puştile Kalaşnikov.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt