Talibanii exclud 3.000 de militanţi dintre ei, acuzaţi de abuzuri

Talibanii exclud 3.000 de militanţi dintre ei, acuzaţi de abuzuri

Talibanii au exclus din rândurile lor 3.000 de membri, acuzaţi de practici ilegale, în cadrul unui vast "proces de filtrare" început după revenirea lor la putere în Afganistan, a anunţat sâmbătă un responsabil citat de AFP.

Talibanii au ocupat Kabulul în august, după 20 de ani de insurecţie împotriva guvernului afgan susţinut de SUA şi de o coaliţie străină sub egida NATO.

Noile autorităţi au promis un regim mai puţin rigid decât cel din anii 1996-2001, când au condus ţara, şi mişcarea islamistă a constituit o comisie pentru a-i identifica pe acei membri ai săi care îi încalcă regulile.

Aceşti membri "creează o reputaţie proastă Emiratului islamic", nume al regimului taliban în Afganistan, a declarat Latifullah Hakimi, şeful acestei comisii în cadrul Ministerului Apărării, continuând:"Ei au fost excluşi în cursul acestui proces de filtrare cu scopul ca noi să putem construi o armată şi o coaliţie curate în viitor".

Organizaţii de apărare a drepturilor omului au acuzat combatanţi talibani că au executat foşti membri ai forţelor afgane de securitate, în pofida amnistiei proclamate de şeful suprem al mişcării, Hibatullah Akhundzada.

Până în prezent circa 2.840 de membri au fost alungaţi din rândurile talibanilor în 14 din cele 34 de provincii ale ţării şi procesul va continua în celelalte provincii, a adăugat Hakimi.

"Ei erau implicaţi în acte de corupţie, în trafic de droguri şi se amestecau în viaţa privată a oamenilor. Unii dintre ei aveau legături cu Daesh", acronim arab al grupării jihadiste Statul Islamic, a precizat el.

Ramura afgană a Statului Islamic (ISIS-K), rivala talibanilor, reprezintă de acum principala ameninţare pentru securitatea ţării, notează AFP.

Talibanii au făcut din reinstalarea securităţii prioritatea lor după decenii de război şi ISIS-K comite cu regularitate la Kabul şi în alte oraşe, vizând responsabili ai talibanilor, membri ai forţelor de securitate şi civili.

De la revenirea lor la putere, talibanii au restrâns drastic libertăţile afganilor, în special ale femeilor.

Femeile funcţionare au fost împiedicate în mare măsură să revină la muncă şi numeroase şcoli secundare nu mai primesc fete.

Este de asemenea interzis femeilor să călătorească pe distanţe lungi fără să fie însoţite de un bărbat care să-i fie rudă.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreabuzafganistanexcluderetalibani
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt