Talibanii se laudă că i-au "învins" pe americani şi se pregătesc să preia controlul în Afganistan: "Guvernul nu va mai sta cinci zile"

Talibanii se laudă că i-au "învins" pe americani şi se pregătesc să preia controlul în Afganistan: "Guvernul nu va mai sta cinci zile"

Talibanii se pregătesc să preia controlul Afganistanului după aproape 20 de ani de când au fost alungaţi de la putere în urma intervenţiei militare americane, lăudându-se că i-au "învins" pe americani, comentează AFP.

"Aceşti americani aroganţi au crezut că îi pot elimina pe talibani", ironizează mollahul Misbah, comandantul insurgenţilor din provincia Ghazni, devastată de lupte, din partea central-estică a ţării.

"Dar talibanii i-au învins pe americani şi pe aliaţii lor. Şi cu voia lui Allah, un regim islamic va fi reinstaurat în Afganistan atunci când americanii vor fi plecat", susţine un alt reprezentant taliban, care s-a prezentat agenţiei de presă franceze drept responsabil pentru sănătatea publică în Ghazni.

În timp ce discuţiile interafgane, care au debutat în septembrie în Qatar, bat pasul pe loc, talibanii profită de retragerea în curs de desfăşurare a forţelor americane pentru a câştiga teren.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt