Târgul de Carte de la Frankfurt, care debutează miercuri, revine în acest an la formatul fizic

Târgul de Carte de la Frankfurt, care debutează miercuri, revine în acest an la formatul fizic

Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai mare eveniment de acest tip din lume, revine în această săptămână cu prima sa ediţie organizată în format fizic după declanşarea pandemiei de coronavirus, în prezenţa editorilor din lumea întreagă, care se declară revigoraţi de rezistenţa industriei de carte în timpul crizei sanitare, dar îngrijoraţi de penuria de hârtie, informează AFP.

După ediţia sa de anul trecut care a fost organizată aproape integral online, Târgul de Carte de la Frankfurt se va desfăşura în 2021 începând de miercuri şi până duminică.

Restricţiile sanitare au fost totuşi păstrate, întrucât numărul vizitatorilor a fost plafonat la 25.000 pe zi - de două ori mai mic decât de obicei - şi accesul este condiţionat de prezentarea unui paşaport sanitar.

"Nu este totuşi un târg de carte organizat în condiţii normale", a avertizat directorul evenimentului, Jurgen Boos, care va prezida marţi seară tradiţionala ceremonie de deschidere a evenimentului.

Evenimentul reprezintă însă o şansă pentru industria cărţii "de a se reconecta", după 18 luni lipsite de un astfel de târg de amploare, a continuat el.

În perioada pandemiei, sectorul cărţii "s-a comportat mai degrabă bine", a mai spus Jurgen Boos. Restricţiile sanitare, care au crescut timpul petrecut de oameni în locuinţele lor, au stimulat lectura, în special în rândul tinerilor.

În Statele Unite, vânzările de carte tipărită au crescut cu peste 8% în 2020 şi au înregistrat cel mai ridicat nivel al lor din ultimii 10 ani, potrivit cabinetului NPD, specializat în cercetări de piaţă.

Creşterea acestui sector a fost stimulată de cărţile pentru adolescenţi, precum şi de cărţile practice pentru adulţi, cei din urmă orientându-se spre reţete de bucătărie şi instrucţiuni de bricolaj pentru a-şi ocupa timpul liber.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt