Târgul Mărţişorului între 25 Februarie şi 1 Martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Târgul Mărţişorului între 25 Februarie şi 1 Martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Adevarul.ro

O nouă ediţie a tradiţionalului Târg al Mărţişorului se va desfăşura, în perioada 25 februarie - 1 martie, între orele 10,00 şi 18,00, în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

"Pentru că ne încăpăţânăm să aşteptăm şi anul acesta 1 Martie în mod tradiţional, chiar dacă cu mască şi distanţare fizică, vom sărbători, şi de această dată, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Mărţişorul, un eveniment care a devenit, în ultimii 15 ani, o referinţă pentru publicul larg în peisajul târgurilor bucureştene", informează MNŢR, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Târgul Mărţişorului promovează şi recontextualizează sărbătorirea unui obicei care în ultimul secol a primit o serie de transformări, predominant în spaţiul urban.

"Încurajând creativitatea artistică şi meşteşugul capabil să fie reînnoit cu particularităţi menite să comunice prin expresivitate, imaginaţie şi simţ al umorului semnificaţiile mai vechi sau mai noi ale obiceiului, târgul aduce în atenţia publicului o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea şi diversitatea mărţişoarelor", precizează sursa citată.

Cu un număr de doar 100 de participanţi, din cauza contextului pandemic, Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează Târgul Mărţişorului, în acest an, în condiţii restrânse, respectând restricţiile impuse de autorităţi.

Participanţii invitaţi - studenţi, artişti, meşteşugari - folosesc ca sursă de inspiraţie lumea şi mitologia ţărănească ori imaginează noi forme ale creativităţii urbane: de la obiectul manufacturat şi reciclat care foloseşte materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje şi semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenţionale.

Alături de participanţii invitaţi la târg, se numără, ca în fiecare an, şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi sprijin pentru categoriile defavorizate.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt