Tăvălugul scumpirilor la început de an. Facturi chiar şi cu 340% mai mari. Economist: Vom trăi ca înainte de 1989

Tăvălugul scumpirilor la început de an. Facturi chiar şi cu 340% mai mari. Economist: Vom trăi ca înainte de 1989

2022 a început cu facturi foarte mari, unele de neachitat, în special cele pentru energie electrică şi gaze naturale. La acelaşi consum, românii plătesc, în medie cu 20-30% în plus pentru curentul electric şi cu cel puţin 40% mai mult pentru gaz. În unele cazuri, când e depăşit consumul pentru care se aplică plafonarea şi compensarea asigurată de stat, facturile au crescut chiar şi de 3-4 ori.

Majorarea preţurilor pentru energie are efecte în lanţ şi în cazul produselor alimentare. Coşul lunar al unei familii e mai scump cu până la o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. La toate astea se adaugă explozia tarifelor RCA după falimentul City Insurance, o majorare la pompă a carburanţilor şi creşterea continuă a ROBOR la 3 luni. Analiştii economici spun că, dincolo de efectele pandemiei sau a situaţiei de pe pieţele financiare, Guvernul nu a luat măsuri pentru a anticipa aceste majorări, iar acum ia decizii pompieristice, încercând să stingă “focul”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt