Taxe pentru turişti în Veneţia

Taxe pentru turişti în Veneţia

Odată cu revenirea turismului de masă în Italia, revin şi problemele pentru Veneţia! Oraşul introduce taxa pentru
turistii de o zi şi scumpeşte transportul pe apă. Iar asta nu e tot. Primăria vrea să testeze un sistem pe bază de rezervări
pentru a putea intra în oraşul canalelor.

420.000 de turişti! Aceasta este cifra vizitatorilor pe care oficialii de la Veneţia au declarat-o în urmă cu o săptămână.
Din cauza numărului mare de turişti, administraţia Veneţiei a anunţat lansarea unei platforme de rezervare online pentru
toti cei care vin în oraş, însă nu doresc să rămână peste noapte.

La început nu vor exista penalizări pentru cei care care nu au făcut rezervare. Însă celor care respectă acest lucru, li se
vor oferi reduceri la muzee şi transportul public. Scopul administraţiei municipale este de a şti, în timp real, câţi oameni se află pe străzile din centrul istoric şi astfel să poată acţiona în consecinţă. Preşedintele regiunii Veneto spune că vizitatorii sunt "întotdeauna bineveniţi", însă odată cu apariţia turismului de masă dezbaterea privind protejarea Veneţiei şi gestionarea accesului persoanelor este, din nou, deschisă.

Si Asociaţia întreprinzătorilor din Veneţia a salutat această iniţiativă. În funcţie de ziua în care vreţi să vizitaţi Veneţia,
trebuie să plătiţi între 3 şi 10 euro. Preţul biletului pentru o călătorie la bordul unui ”vaporetto”, autobuzul pe apă din
oraşul lagunar, va creşte şi el pentru turişti. De la 7,5 la 9,5 euro.

Afla mai multe despretaxatop stiriturismvenetia
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt