Tensiuni după închiderea graniţelor din Germania

Tensiuni după închiderea graniţelor din Germania
, Image: 511661100, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Sergey Drozd / Alamy / Alamy / Profimedia

În ciuda programelor de vaccinare din toată lumea, autorităţile statelor europene impun încă un set de restricţii pentru limitarea răspândirii noilor tulpini ale virusului. Carantina hotelieră este obligatorie în Marea Britanie pentru toţi cetăţenii care vin dintr-o ţară considerată cu risc ridicat de infectare. În acest timp, tensiuni mari au loc între Germania şi Comisia Europeană, după ce Berlinul a închis graniţele cu
unele ţări vecine.

Cetăţenii britanici şi irlandezi, precum şi rezidenţii sosiţi dintro ţără aflată pe lista roşie sunt obligaţi să stea timp de 10 zile în carantină la hotel. Astfel, persoanele care se întorc din Portugalia, Brazilia şi Africa de Sud vor trebui să facă o rezervare în avans la un hotel autorizat de Guvern şi să plătească 1.750 de lire sterline. Cei care dau declaraţii false pot primi chiar şi 10 ani de închisoare.

Guvernul german se confruntă cu un val de critici din partea Uniunii Europene, după ce a decis închiderea graniţelor cu Cehia, Slovacia şi regiunea austriacă Tirol din cauza numărului mare de infectări din aceste zone. Decizia afectează, însă, aproximativ 45 de mii de persoane din cele trei ţări care lucrează în Germania.

Slovacia a trimis deja o notă de protest guvernului condus de cancelarul Angela Merkel faţă de restricţiile impuse la frontieră. Cu toate acestea, oficialii germani consideră că o astfel de măsură este necesară pentru limitarea răspândirii virusului.

În acest timp, Franţa a devenit prima ţară care recomandă o singură doză de vaccin pentru COVID-19 persoanelor care au fost infectate. Autorităţile sanitare franceze declară că persoanele vindecate au dezvoltat deja o memorie imunitară, iar o doză unică de vaccin joacă rol de rapel. De asemenea,
medicii îi sfătuiesc pe cetăţeni să aştepte între trei şi şase luni până la admnistrarea dozei unice din serul pentru noul coronavirus.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt