Tentativă de asasinat în Ucraina. Maşina în care se afla principalul consilier al preşedintelui Zelenski, atacată cu focuri de armă

Tentativă de asasinat în Ucraina. Maşina în care se afla principalul consilier al preşedintelui Zelenski, atacată cu focuri de armă

Maşina principalului consilier al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost ţinta unui atac cu focuri de armă, miercuri, relatează Reuters. Oficialii ucraineni spun că a fost vorba de o tentativă de asasinat.

Mai mult de 10 gloanţe au lovit maşina în apropiere de Lesniki un sat la aproximativ 5 kilometri de capitala Kiev. Şoferul a fost rănit, a anunţat poliţia ucraineană care a deschis deja un dosar pentru crimă cu premeditare.

O televiziune locală anunţa că cel puţin 19 urme de gloanţe erau vizibile în caroseria maşinii, pe partea şoferului. Un parlamentar ucrainean spune că Serhiy Şefir, consilierul care se afla în maşină, nu a fost rănit.

Şefir este un apropiat al preşedintelui ucrainean şi conduce un grup de consilieri. Un alt consilier al lui Zelenski a spus că tentativa de asasinat ar putea fi rezultatul încercărilor preşedintelui de a lupta împotriva oligarhilor.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt