Teroristul numărul unu, ucis de americani

Teroristul numărul unu, ucis de americani

Cel mai căutat terorist al planetei a fost ucis de americani. Liderul AlQaida, Ayman al Zawahiri, a fost eliminat în Afganistan urma unui atac cu o dronă. Pe capul succesorului lui Bin Laden era pusă o recompesnă de 25 de milioane de dolari. Al Zawahiri este unul dintre organizatorii atentatelor de la World Trade Center din New York în urma cărora aproape 3 mii de oameni şi-au pierdut viaţa.

11 septembrie 2001. Este momentul când oraşul New York cădea pradă terorii. Două aviona de linie deturnate de teroriştii AlQaida intrau în plin în tururile gemene din metropola americană. Un alt atac a vizat sediul Pentagonului. În spatele celui mai grav atac terorist din istoria Statelor Unite au stat Osama bin Laden şi Ayman al Zawahiri.

Primul a fost ucis de americani în Pakistan într-o operaţiune specială acum un deceniu. De atunci, conducerea grupării al
Quaida a fost preluată de al Zawahiri. Se ascunde în Afganistan şi cel mai probabil beneficia de protecţia regimului taliban de la Kabul.

Odată identificată ţinta, americanii au lovit cu precizie chirurgicală.

În noapte dinspre sâmbătă spre duminică, o dronă de atac a lansat două rachete Hellfire spre imobilul în care se ascundea liderul terorist. Întreaga operaţiune a avut loc în absenţa oricărei prezenţe americane la sol. În momentul în care a fost ucis al Zawahiri era pe balcon.

Elimininarea numărului unu din AlQaida are loc la un an după retragerea americană din Afganistan. Momentul a fost văzut
de analiştii politici şi militari drept o operaţiune dezastruoasă şi care a confirmat recâştigarea puterii de către talibani în ţara central-asiatică.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt