Tezaurul vechi de peste 2.000 de ani descoperit de un vânător de comori, în Olt. Recompensa pe care o poate primi de la stat

Tezaurul vechi de peste 2.000 de ani descoperit de un vânător de comori, în Olt. Recompensa pe care o poate primi de la stat

70 de monede din argint, din secolul II Î.H, au fost descoperite într-un sat din Olt. Monedele fac parte dintr-o ediţie limitată, emisă de provincia Macedonia Prima.

70 de monede de argint, ce poartă însemnele Provinciei Macedonia Prima, au fost descoperite de un vânător de comori cu un detector de metale. Paul Durcă a fost poliţist timp de 20 de ani, la IPJ Olt. Acum, este pensionar, iar din ianuarie s-a apucat să caute vestigii arheologice, prin comuna natală. Aşa a găsit, în apropierea casei părinteşti, monedele de acum două mii de ani.

La început n-am ştiut ce sunt pentru că la semnalul pe care l-a dat detectorul, în general găsesc doze de bere. (...) Am săpat. Au început să apară. M-am emoţionat, la un moment dat, pe la 20 şi ceva m-am oprit şi am sunat, am chemat autorităţile”, declară Paul Durcă.

Monedele vor fi evaluate de un expert, iar găsitorul ar putea primi chiar 45% din valoarea tezaurului.

Astfel de monede au mai fost descoperite în Balcani şi în zona Ardeal, spune Denissa Guţică-Florescu, muzeograf la Muzeul Judeţean Olt.

Monedele descoperite în comuna Radomireşti din Olt ar putea fi dovada unui schimb comercial.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt