Torturați de polițiști, morți în condiții misterioase – Focus Prima TV

Torturați de polițiști, morți în condiții misterioase

Un scandal fără precedent cutremură Poliția Română. Și cel de-la doilea tânăr bătut și umilit de polițiștii de la secția 16 din Capitală a fost găsit mort, în condiții suspecte. Ministrul de Interne spune că bărbatul suferea de o boală incurabilă. Complet fals, susține tatăl victimei care insistă că problemele de sănătate ale fiului său au apărut doar după bătăia cruntă administrată de polițiști.

Mihai, unul dintre tinerii bătuți de mai mulți polițiști de la Secția 16, a fost găsit mort în locuința unui prieten. Celălalt martor cheie în dosarul în care oamenii legii sunt acuzați de torturarea unor oameni nevinovați s-a stins și el din viață în urmă cu 10 zile, în condiții suspecte. În uriașul scandal a intervenit, complet neinspirat, și ministrul de Interne.

Tatăl lui Mihai spune că fiul său a început să aibă probleme de sănătate doar după ce a fost bătut de polițiștii de la secția 16.

La începutul acestei luni, pe propriile picioare, Mihai ne povestea clipele de groază prin care a trecut după ce el și
pritenul său s-au certat cu mai mulți polițiști cărora le-au reproșat că nu poată mască.

Scenele povestite de Mihai au avut loc în luna septembrie a anului trecut. Acum, nici una dintre victime nu mai este în viață. Avocatul familiei susține că moartea martorului cheie din dosar ridică numeroase semne de întrebare.

Astăzi, într-o conferință de presă, ministrul de Interne a anunțat că a trimis corpul de control la secția de poliție din Capitală unde lucrează polițiștii acuzații de seria de abuzuri fără precedent.

Fără principalii martori, dosarul merge acum mai departe. Soția și părinții lui Mihai continuă lupta în instanță și cer Poliției Române daune de 500 de mii de euro.

Total
0
Shares
Total
0
Share