Traficanţi de canabis reţinuţi de DIICOT

Traficanţi de canabis reţinuţi de DIICOT

Două persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT, joi, sub acuzaţia de trafic şi deţinere de droguri, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, subinspectorul Cătălina Păduraru.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate de anchetatori au fost descoperite două culturi outdoor de canabis, fiind ridicate 18 plante în stare naturală cu masa totală de aproximativ 28 de kilograme, 36,42 de kilograme de fragmente vegetale de canabis şi 4,4 kilograme inflorescenţe de canabis - muguri.

De asemenea, au mai fost ridicate dispozitive folosite pentru cultivarea indoor si outdoor a plantelor de canabis, două laptopuri şi două telefoane mobile.

"Două persoane au fost conduse pentru audieri la sediul DIICOT - ST Bacău iar în urma probatoriului administrat au fost reţinute pentru 24 de ore", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Drogurile erau comercializate atât în judeţul Bacău, cât şi în străinătate, susţin anchetatorii.

Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat poliţişti şi jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt