Tramvaie mici pentru oameni mari

Tramvaie mici pentru oameni mari

Pasionat de tramvaie, un ieşean de 39 de ani creează machete ale acestora încă din copilărie. Din mâinile lui au
ieşit până acum peste 120 de mini-tramvaie, iar multe dintre ele au ajuns la colecţionari din Germania, care le apreciază foarte mult. Numărul comenzilor de astfel de machete a crescut în pandemie cu 30 la sută, iar bărbatul şi-a cumpărat o imprimantă 3D pentru a face faţă cererilor.

Pasiunea pentru machete de tramvaie a bărbatului a început încă din copilărie. Pe atunci, însă, materia primă folosită era… rudimentară. Pentru a crea un tramvai de jucărie, Adrian Crengăniş folosea cartoane, cutii de pastă de dinţi sau cutii de pantofi.

Pentru fiecare tramvai în miniatură, Adrian lucrează cu migală la fiecare vagon în parte, iar la final rezultatul este o
adevărată capodoperă. Din acest motiv, machetele sale sunt foarte căutate. A primit chiar o invitaţie de a trimite un astfel de tramvai la muzeul din Berna, Elveţia.

Adrian spune că sunt şi mulţi vatmani din Iaşi care fac comenzi de machete. Pentru că numărul celor care îşi doresc un mini-tramvai a crescut considerabil, mai ales pe timp de pandemie, Adrian Crengăniş s-a modernizat. Şi-a achiziţionat o imprimantă 3D pentru piesele folosite la asamblarea machetelor.

Fiul lui Adrian, Vlad, adoră să se joace cu tramvaiele în miniatură, dar visul său este altul.

În prezent, Adrian Crengăniş este preşedintele Asociaţiei „Prietenii Tramvaiului“, for care şi-a propus să restaureze un vagon Tatra în mărime naturală, care se află în depoul Companiei de Transport în Comun din Iaşi, într-o stare avansată de degradare. Este singurul tramvai de acest tip din oraşul moldav, din cele 94 care au circulat până acum.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt