Transferul în Belgia al pacientului ars, oprit din cauza unor defecţiuni tehnice. Bolnavul, transportat la Floreasca

Transferul în Belgia al pacientului ars, oprit din cauza unor defecţiuni tehnice. Bolnavul, transportat la Floreasca

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat că misiunea de transfer în Belgia cu o aeronavă SMURD planificată pentru joi în cazul unui pacient cu arsuri nu a putut fi efectuată din cauza unei defecţiuni apărute la avion, bolnavul fiind transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Misiunea a fost planificată iniţial pentru miercuri, dar a fost anulată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi, ca atare, s-a încercat reluarea acesteia joi, se explică într-o postare pe pagina de Facebook a DSU.

"Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08,00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la Bucureşti pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuţie de la Iaşi la Bruxelles, Belgia. Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iaşi, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timişoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timişoara, piloţii IGAv au constatat funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare a cabinei avionului şi astfel misiunea de zbor a fost anulată", a precizat DSU.

În aceste condiţii, s-a luat decizia transferului pacientului la Bucureşti, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la Secţia de chirurgie plastică şi reparatorie.

"Ca urmare a constatării acestei funcţionări necorespunzătoare a instalaţiei de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranţă, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol vieţile celor aflaţi la bord, pacient şi personalul navigant reprezentat de piloţi şi echipa medicală. Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranţă nu reprezenta niciun risc, a fost luată decizia transferului pacientului la Bucureşti", a precizat DSU.

Potrivit sursei citate, avionul destinat pentru transferul pacientului a fost recepţionat în data de 28 decembrie 2020, după efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la un motor, revizie majoră la celălalt motor şi lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparaţii la instalaţia de presurizare a avionului.

"Din momentul recepţionării, aeronava a zburat 40 de ore şi a îndeplinit cu succes trei misiuni SMURD, dintre care două externe şi una pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică", a completat DSU.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt