Trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni. În mediul rural să se meargă din poartă în poartă

Trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni. În mediul rural să se meargă din poartă în poartă

Campania de vaccinare din ţară merge bine, maratoanele de vaccinare sunt un succes însă vaccinul trebuie adus cât mai aproape de oameni, în special în mediul rural, a afirmat Klaus Iohannis marţi după şedinţa cu membri ai Guvernului. Potrivit preşedintelui, în localităţile mai mici ar trebui mers din poartă în poartă pentru a informa localnicii cu privire la importanţa vaccinării iar pentru asta este nevoie ca primarii să se implice, indiferent de culoarea lor politică.

„De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice şi construirea României post-pandemice. Primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acţionăm mai intens şi în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.

Oamenii trebuie să fie informaţi, în localităţile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esenţiale pentru a creşte ritmul de imunizare şi în mediul rural.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt