Trei bărbaţi sunt cercetaţi după ce ar fi braconat un urs, folosind o capcană

Trei bărbaţi sunt cercetaţi după ce ar fi braconat un urs, folosind o capcană

Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce ar fi braconat un urs folosind o capcană neautorizată, a informat, miercuri, IPJ Dâmboviţa.

Potrivit sursei citate, în data de 21 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, împreună cu paznicii de vânătoare, au surprins, în comuna Runcu, doi bărbaţi de 39 şi 44 de ani, în timp ce transportau un urs, pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi ar fi fost ajutaţi la transport şi de un alt bărbat, în vârstă de 74 de ani.

"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 şi art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006", a precizat sursa citată.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt