Trei persoane au murit într-un accident pe DN7

Trei persoane au murit într-un accident pe DN7

Un autocamion şi un autoturism au fost implicate, sâmbătă dimineaţă, într-un accident pe DN 7 între Slobozia Moară şi Bâldana, iar trei persoane au murit, informează ISU Dâmboviţa.

Cele trei persoane care au murit se aflau în autoturism.

"La sosirea echipajelor la locul accidentului au fost identificate patru victime, şoferul autocamionului, conştient, şi trei persoane în autoturism încarcerate, inconştiente. Pompierii au început imediat acţiunile de descarcerare. Din nefericire, cele trei persoane din autoturism sunt decedate. Şoferul autocamionului a fost asistat medical şi refuză transportul la spital", precizează ISU Dâmboviţa.

La locul accidentului au fost mobilizate de la Garda Răcari o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, de la Detaşamentul Titu o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar de la Detaşamentul Târgovişte o autospecială de descarcerare grea şi două ambulanţe.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreaccidentdn7mortitop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt