Tumoră pancreatică rară diagnosticată de medicii de la diabetologi de la SJU

Tumoră pancreatică rară diagnosticată de medicii de la diabetologi de la SJU

O tumoră pancreatică rară a fost diagnosticată de medicii diabetologi de la SJU Suceava, în premieră, de echipa medicală a Secţiei Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, a informat, vineri, şeful secţiei dr. Claudiu Cobuz.

El a precizat că echipa pe o coordonează, din care fac parte şi medicii Ramona Caziuc şi Corina Lazăr, au diagnosticat primul caz de tumoră pancreatică secretantă de insulină - insulinom, cu o incidenţă un caz la 1.000.000 persoane/an.

Cobuz a arătat că, pe 5 martie, pacienta în vârstă de 71 de ani s-a aflat la a doua prezentare în spital, motivele internării fiind diagnosticul de "sindrom hipoglicemic", cu crize de hipoglicemie, în special matinale şi nocturne, traduse prin transpiraţii profuze, tremurături, tulburări neuro-psihice.

Evaluarea în cadrul Secţiei Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice a fost completă, s-a montat senzor de monitorizare glicemică continuă, s-a dozat secreţia de insulină endogenă şi s-a efectuat profil glicemic extins.

Totodată, pentru completarea diagnosticului s-a efectuat examen CT abdominal, la care medicul primar radiolog Olariu Ovidiu, a descris o leziune sugestivă pentru insulinom localizată la capul pancreasului.

Tratamentul a fost chirurgical, operaţia s-a efectuat de echipa condusă de Dr. Cristian Bulat de la Clinica IV Chirurgicală Spitalul Sf. Spiridon Iaşi.

''S-a identificat pe faţa posterioară a capului pancreasului, spre marginea superioară, un nodul de 2 cm, încapsulat, de consistenţă dură, de culoare galben-cafeniu, care s-a putut enuclea, cu prezervarea structurii pancreasului. Examenul histopatologic intraoperator a confirmat diagnosticul de insulinom. Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, urmată de dispariţia acuzelor subiective şi normalizarea glicemiei'', a arătat Cobuz.

Insulinoamele sunt tumori pancreatice endocrine rare, caracterizate prin hipersecreţie de insulină, autonom de sistemul de reglare a glicemiei, tabloul clinic fiind dominat de simptomatologia neuro-psihică, ce poate conduce la erori diagnostice.

Potrivit lui Cobuz, cu o incidenţă de aproximativ 1 caz la 1.000.000 persoane/an, mulţi medici au posibilitatea să diagnosticheze şi trateze doar unul sau doi pacienţi cu insulinoame de-a lungul întregii lor cariere.

Caracteristic, simptomatologia apare când unul din prânzuri a fost frugal sau a lipsit sau după un efort fizic susţinut. Criza poate apare după somnul fiziologic, care uneori se poate continua cu o comă hipoglicemică.

Există trei categorii de semne clinice legate de scăderea glicemiei: manifestări neuro-psihice, simptome adrenergice şi digestive, caracteristic insulinoamelor fiind preponderenţa manifestărilor neuropsihice. De regulă, debutul este tot printr-un sindrom neuropsihic, până la precizarea diagnosticului de insulinom trecând o perioadă variabilă între 4 luni şi 10 ani.

Acest caz este primul raportat cu diagnostic complet finalizat de Secţia Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din cadrul SJU Suceava.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt