Twitter a suspendat definitiv, vineri, contul președintelui SUA, Donald Trump, “din cauza riscului de incitare în continuare la violență”, relatează BBC. Twitter a declarat că decizia a fost luată “după o revizuire atentă a Tweets-urilor recente din contul @realDonaldTrump”, scrie News.ro.
Joi, Facebook a decis să nu îi mai permită accesul lui Donald Trump pe platformă până cel puțin după învestirea noului președinte, programată pentru 20 ianuarie, a anunțat CEO-ul companiei, Mark Zuckerberg. Într-un comunicat transmis joi, Zuckerberg a spus: „Evenimentele șocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că președintele Donald Trump intenționează să își folosească timpul rămas în funcție pentru a submina tranziția pașnică și legitimă a succesorului său ales, Joe Biden”.