UBB se extinde în Cluj Innovation Park printr-o investiţie de peste 1.000.000 euro

UBB se extinde în Cluj Innovation Park printr-o investiţie de peste 1.000.000 euro

Universitatea ''Babeş-Bolyai'' (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că se extinde în Cluj Innovation Park cu şase centre de cercetare-dezvoltare-inovare şi un institut, printr-o investiţie de peste 1.000.000 de euro.

"UBB îşi consolidează prezenţa academică în Cluj Innovation Park printr-o reţea de Huburi academice STAR-UBB. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se extinde în Cluj Innovation Park cu şase Centre de cercetare-dezvoltare-inovare şi un Institut, printr-o investiţie de peste 1.000.000 Euro. UBB este universitatea din ţară cu cel mai complex şi divers profil academic. Pentru ca acest profil să fie transformat într-un avantaj competitiv real, stimulându-se colaborările multi, inter şi transdisciplinare, în anul 2020 s-au înfiinţat, la nivel de universitate, şase Şcoli Academice/de Ştiinţă (https://news.ubbcluj.ro/ubb-se-organizeaza-in-scoli-academice/): (1) Şcoala de ştiinţe ale naturii şi ale vieţii; (2) Şcoala de inginerie/tehnologie; (3) Şcoala de sănătate; (4) Şcoala de ştiinţe sociale; (5) Şcoala de ştiinţe umaniste şi arte şi (6) Şcoala de teologie. Pe de altă parte, Institutul de Studii Avansate în Ştiinţă şi Tehnologie (Institutul STAR-UBB - http://starubb.institute.ubbcluj.ro/) este deja un institut de excelenţă cu tradiţie al UBB, având rolul de a identifica, susţine şi dezvolta acele componente din UBB prin care universitatea poate fi un actor academic competitiv şi de excelenţă la nivel naţional şi internaţional", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.

Potrivit sursei citate, prin acest nou proiect de dezvoltare strategică, fiecare Şcoală academică/de ştiinţă din UBB va avea un Centru asociat, cu rol de hub integrativ şi platformă de cooperare între unităţile academice cuprinse în fiecare Şcoală.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt