UE va autoriza mai rapid variantele îmbunătăţite de vaccinuri împotriva noilor tulpini

UE va autoriza mai rapid variantele îmbunătăţite de vaccinuri împotriva noilor tulpini

Uniunea Europeană, acuzată de lentoare în gestionarea pandemiei de coronavirus, va accelera procedura de autorizare a variantelor îmbunătăţite a vaccinurilor împotriva noilor tulpini ale virusului.

Anunţul a fost făcut duminica aceasta de către comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides, transmite AFP.

“Am analizat procedura cu Agenţia Europeană a Medicamentelor şi am decis ca de acum încolo un vaccin îmbunătăţit de către un fabricant pentru a lupta împotriva noilor tulpini pe baza unui vaccin deja existent” şi certificat “nu va mai trebui să treacă prin toate etapele de autorizare”, a declarat comisarul european pentru ediţia duminicală a cotidianului german Augsburger Allgemeine. “Prin urmare, vom avea mai repede la dispoziţie vaccinuri adaptate, fără a reduce criteriile de securitate”, a adăugat ea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt