UE vrea să-şi reducă la zero dependenţa de petrolul şi gazul rusesc până în 2027 (Paolo Gentiloni)

UE vrea să-şi reducă la zero dependenţa de petrolul şi gazul rusesc până în 2027 (Paolo Gentiloni)
Shutterstock

UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027, a afirmat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Messaggero, transmite Reuters.

Chiar dacă blocul comunitar a promis că va înceta să mai utilizeze combustibili din Rusia în 2027, pe termen scurt rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol şi 40% din necesarul de gaze naturale, în condiţiile în care anul trecut UE a importat 155 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia.

De asemenea, Gentiloni a avertizat că UE va reduce propriile previziuni privind creşterea economiei în 2022, de la ţinta precedentă de 4%. În data de 16 mai, UE va publica previziunile de primăvară privind evoluţia economiei blocului comunitar.

Săptămâna trecută, FMI a înrăutăţi previziunile pentru zona euro, estimând în acest an un avans de doar 2,8%, faţă de 3,9% prognozat anterior, din cauza efectelor războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Dar Gentiloni consideră că este prea curând să aprecieze dacă încetinirea va duce la stagflaţie, citând "unii factori pozitivi moşteniţi din semestrul doi din 2021", cum ar fi nivelul extrem de scăzut al şomajului şi gradul ridicat de economisire.

"Riscul stagflaţiei va depinde de asemenea de cât de mult va dura războiul", a afirmat comisarul european pentru economie. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt