Ultima zi a târgului de carte de la Torino

Ultima zi a târgului de carte de la Torino

În iltima zi a Salonului Internaţional de Carte de la Torino mii de vizitatori au trecut pe la standul României. Cărţile şi
prezentările pe care autorii români le-au adus în atenţia cititorilor au fost la mare căutare, iar gazdele s-au bucurat de
toată aprecierea publicului. Pentru anul acesta exista deja angajamente ale traducătorilor şi editorilor din Peninsulă de a
aduce în prim plan literatura şi cultura românească.

Programul României la Salonul de Carte de la Torino a urmărit lansarea numeroaselor traduceri din literatura
română. Unii dintre cei mai importanţi traducători şi editori italieni, profesori renumiţi la universităţile din Italia, s-au
dovedit a fi subtili şi profunzi cunoscători ai operelor lui Mircea Eliade, Emil Cioran sau Lucian Blaga.

Targul international de carte a gazduit aproape 350.000 de mii de cărţi şi peste 100 de scriitori italieni şi străini,
conferinţe si întâlniri cu autorii preferaţi. Printre participantii din acest an s-a aflat si Mircea Cartarescu care si-a prezentat
lucrarea intitulata "SOLENOID".

Targul cartii de la Torino a fost menit sã promoveze nu doar literatura românã contemporanã, ci si lucrãri ale autorilor
români din domeniile filosofiei, istoriei sau criticii literare, apãrute în limba italianã în ultimii trei ani.

Ţara invitată de onoare a ediţiei din acest an a fost Ucraina, un excelent prilej pentru reafirmea sprijinului si compasiunii
fata de poporul ucrainian

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt