Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren garat la Roman

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren garat la Roman

Un băiat de 15 ani s-a electrocutat după ce, sâmbătă seara, s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă, garat la Roman, pentru a-şi face un selfie.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că băiatul a fost găsit căzut lângă vagon.

"Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că un adolescent în vârstă de 15 ani s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă şi s-a electrocutat. Băiatul era căzut lângă vagon. Acesta prezenta arsuri pe o suprafaţă mare a corpului. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat persoanei, după care au predat-o unui echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, sosit la locul evenimentului. Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a precizat locotenentul Irina Popa.

Medicii UPU Roman au solicitat transferul la Bucureşti astfel că victima a fost transportată cu o ambulanţă la Bacău de unde a fost preluată de un elicopter SMURD.

În urmă cu o săptămână, trei adolescente s-au urcat pe un vagon de marfă al unui tren garat la Roman.

Două dintre acestea s-au electrocutat şi au fost transportate la UPU Roman, fiind transferate ulterior la Iaşi.

Una dintre victime este în stare gravă, având arsuri pe circa 45% din suprafaţa corporală. A doua adolescentă a suferit arsuri minore. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt