Un bărbat din SUA, acuzat de zeci de furturi din muzee, a fost condamnat la o singură zi de închisoare

Un bărbat din SUA, acuzat de zeci de furturi din muzee, a fost condamnat la o singură zi de închisoare

După o lungă serie de furturi din muzee, hoţul de antichităţi Thomas Gavin a dat o singură explicaţie pentru jafurile sale: îi place „să colecţioneze” lucruri vechi. Gavin, acum în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat la o zi de închisoare după ce a fost prins încercând să vândă o puşcă ce datează din timpul Războiului de Independenţă din SUA, relatează BBC.

Când a fost interogat, el a recunoscut că a comis zeci de alte jafuri în anii 1960 şi 1970 şi şi-a cerut scuze. Procurorii au declarat marţi că „s-a făcut în sfârşit dreptate”, după 40 de ani.

În iulie, Gavin, care locuieşte în Pottsville, Pennsylvania, a pledat vinovat pentru vânzarea unui obiect de patrimoniu cultural furat dintr-un muzeu.
Cumpărătorul a spus că şi-a dat seama că arma a fost furată după ce a văzut-o într-o carte din 1980, scrisă de un expert în puşti antice.

Afla mai multe desprebarbatfurtinchisoaremuzee
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt