Un copil de 1 an a decedat şi alte patru persoane au fost rănite într-un accident la Borăneşti

Un copil de 1 an a decedat şi alte patru persoane au fost rănite într-un accident la Borăneşti

Un accident de circulaţie soldat cu decesul unui copil de 1 an şi vătămarea corporală a patru persoane a avut loc joi noaptea, pe raza localităţii Borăneşti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii între două autoturisme conduse de doi tineri, de 21 şi 26 de ani, ambii din comuna Borăneşti.

"În urma impactului a rezultat decesul unei minore de 1 an, vătămarea corporală a celor doi şoferi, precum şi a două femei, de 21 şi 34 de ani, din comuna Borăneşti. Conducătorii auto nu au putut fi testaţi la faţa locului din cauza leziunilor suferite, fiindu-le prelevate probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei", se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Ialomiţa.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt