Un copil de 3 ani, un adolescent şi un adult au suferit arsuri din cauza petardelor aprinse de Revelion

Un copil de 3 ani, un adolescent şi un adult au suferit arsuri din cauza petardelor aprinse de Revelion

Trei persoane din Constanţa, printre care un copil de trei ani, au ajuns cu diverse arsuri la spital, în noaptea de Revelion, din cauza petardelor, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

Ambulanţa a fost solicitată în 130 de cazuri la cumpăna dintre ani, 60 dintre pacienţi fiind transportaţi la unităţi medicale. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Constanţa.

"În cursul nopţii de Revelion au fost 130 de solicitări în tot judeţul Constanţa, dintre care 58 la nivelul localităţii Constanţa. Din cei 130 de pacienţi au fost transportaţi la spital 60. Ca şi cazuri deosebite, au fost opt cazuri de etilism acut şi trei cazuri de arsuri datorate petardelor. Cele trei cazuri au fost la Cernavodă, Cotu Văii şi Hârşova. De la Cernavodă şi Cotu Văii pacienţii au ajuns la spitalul judeţean, iar cel de la Hârşova a rămas la Spitalul Hârşova. În rest, au predominat crizele hipertensive, colicile abdominale şi traumatismele de diferite etiologii", a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa, Claudia Tatarici.

Potrivit acesteia, răniţi din cauza petardelor au fost un copil de trei ani cu arsură abdominală, un adolescent de 15 ani cu arsură oculară şi un adult, afectat la o mână.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt