Un nou vulcan activ a fost descoperit in Chile – Focus Prima TV

Un nou vulcan activ a fost descoperit in Chile

Geologii de la Universidad de Chile au anunţat marţi că au descoperit un nou vulcan activ în Patagonia chiliană, la circa 1.600 kilometri sud de capitala ţării, Santiago de Chile, informează AFP.

Vulcanul, considerat activ deoarece are mai puţin de 5.000 de ani, este situat pe falia Liquińe-Ofqui, la 80 kilometri sud-vest de oraşul Coyhaique, în regiunea Aysen.

Acesta se ridică la o altitudine de 1.280 de metri deasupra nivelului mării, la fel ca Vezuviul în sudul Italiei, au indicat geologii chilieni într-un comunicat.

“Regiunea Aysen cunoaşte o activitate vulcanică semnificativă, fiind punctul de întâlnire al plăcilor antarctică şi Nazca cu placa sud-americană”, explică Gregory De Pascale, cercetător la Universidad de Chile şi autor al unui articol dedicat acestei descoperiri, publicat în revista Nature.

Geologii au denumit acest vulcan “Gran Mate”, din cauza formei caldeirei sale, cu un diametru de cinci kilometri, similară cu vasul din care se bea mate, o infuzie tradiţională din America de Sud.

Potrivit lui Gregory De Pascale, o parte a craterului s-a desprins din cauza “cutremurelor de mare intensitate produse în falia Liquińe-Ofqui”. Vulcanul va fi de acum monitorizat de către geologi.

“Gran Mate” a fost observat datorită mai multor explorări ale zonei începând din 2015 şi a unor zboruri de recunoaştere. Zona, situată în extremitatea sudică a statului Chile, este înzăpezită timp de zece luni pe an şi este greu accesibilă.

Acest nou vulcan se adaugă celor 90 de vulcani activi din Chile. Cea mai mare parte a acestora se află pe falia Liquińe-Ofqui, care se întinde pe o lungime de circa 1.000 de kilometri în sudul ţării. 

Sursa: Agerpres

Total
0
Shares
Total
0
Share