Un poliţist din Neamţ a fost reţinut după ce a încercat să modifice rezultatele privind alcoolemia găsită la un şofer

Un poliţist din Neamţ a fost reţinut după ce a încercat să modifice rezultatele privind alcoolemia găsită la un şofer

Un agent de poliţie din cadrul IPJ Neamţ a fost reţinut sâmbătă pentru trafic de influenţă, după ce a primit 3.200 de lei mită de la un şofer pentru a încerca să schimbe rezultatele testelor de alcoolemie. Poliţistul trebuia să intervină pe lângă personalul de la medicină legală astfel încât şoferul să primească doar o contravenţie.

“Un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Neamţ a fost reţinut ieri, 20 martie a.c., pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, ca urmare a unui denunţ formulat de o persoană la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ.

Astfel, din verificările efectuate de poliţiştii anticorupţie din cadrul D.G.A. – Neamţ, la delegarea şi sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cauză s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie – martie 2021, inculpatul, în vârstă de 33 de ani, a pretins şi primit de la o persoană cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehiicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie alcoolică peste limita legală, suma totală de 3.200 lei pentru a interveni pe lângă personalul medical de la Serviciul de Medicină Legală Neamţ. Scopul intervenţiei era acela de a determina personalul medical să reţină o concentraţie alcoolică mai mică în sânge, astfel încât fapta săvârşită să fie calificată drept contravenţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt