Un sfert din angajaţii Alum SA vor primi doar 75% din salariu de luna viitoare

Un sfert din angajaţii Alum SA vor primi doar 75% din salariu de luna viitoare

Circa 200 din cei 780 de angajaţi ai combinatului de alumină din municipiul Tulcea nu se vor mai prezenta la locul muncă începând de luna următoare, decât la decizia angajatorului şi vor primi doar 75% din salariu, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Sindicatului Liber Alum, Andrian Darie.

Decizia face parte dintr-un program de reorganizare economică stabilit de conducerea Alro Slatina, în contextul în care unitatea din care face parte şi combinatul tulcean se confruntă cu probleme economice din cauza majorării tarifelor practicate la energia electrică.

"Nu discutăm de disponibilizări. Am solicitat pentru cei care pleacă în 75% să beneficieze de primele care urmează să fie acordate personalului, prima de 8 martie şi prima de Paşti. Dacă în două săptămâni Guvernul ne dă energie, pornim la capacitate maximă. Mai drastic de atât nu poate să fie. Noi deja avem achiziţionată energie electrică pentru 2023. Se lucrează la contracte", a menţionat Andrian Darie.

El a mai spus că cei aproape 200 de angajaţi care vor rămâne acasă începând cu data de 1 martie se vor prezenta la locurile de muncă doar la cererea combinatului şi că s-au stabilit criteriile în baza cărora se va întocmi lista nominală cu cele 200 de persoane.

Vor rămâne acasă cu prioritate angajaţii cu rezultate sub cerinţe la evaluarea anuală, cei cu abateri disciplinare, cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, cei angajaţi pe perioadă determinată şi cei ale căror concedii medicale au fost prelungite în ultimul an.

Potrivit liderului de sindicat, în momentul de faţă, combinatul tulcean lucrează doar la 30% din capacitate, pentru a diminua pierderile cauzate de creşterea preţului energiei electrice.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt