Un sfert dintre românii care au credite sunt restanţieri

Un sfert dintre românii care au credite sunt restanţieri

Facturile şi ratele sunt o povară din ce în ce mai grea pentru mulţi români. Rezultatul direct al acestui fenomen este acumularea de datorii. De economii nici nu poate fi vorba. Mai puţin de jumătate din subiecţii unui amplu studiu al unei companii de recuperare creanţe arată că veniturile lunare ale acestora abia dacă acoperă cheltuielile.

22% dintre români sunt restanţieri. Datorează bani fie companiilor de utilităţi, băncilor sau apropiaţilor. Sunt cu 5 la sută mai mulţi decât anul trecut. Specialiştii avertizează că această tendinţă este abia la început. Nici cei cu o situaţie financiară stabilă nu se simt în largul lor. Alţii au nevoie de susţinere din partea rudelor şi prietenilor.

De altfel, economisirea nu reprezintă o prioritate în această periodă. 54% dintre români nu reuşesc să pună niciun ban deoparte. Iar 52% nu îşi planifică bugetul lunar.

Necazul unora, bucuria altora. În aceste vremuri grele, instituţiile financiare anunţă cifre record. În primele 9 luni ale anului, profitul din sistemul bancar a ajuns la aproape 8 miliarde de lei, cu 20% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a a anului trecut.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt