Un traficant din Capitală a aruncat un rucsac plin cu heroină pe geam, care a căzut la picioarele poliţiştilor

Un traficant din Capitală a aruncat un rucsac plin cu heroină pe geam, care a căzut la picioarele poliţiştilor

Procurorii DIICOT - Structura Centrală şi ofiţerii DCCO şi BCCO Bucureşti au efectuat şapte percheziţii domiciliare în Capitală, fiind capturate 1,2 kilograme de heroină şi aproape 6 kilograme de canabis.

Potrivit unor surse judiciare, în urma descinderilor au fost reţinute trei persoane.

Doi dintre traficanţi vindeau heroină şi cocaină pe raza Sectorului 5, iar al treilea se ocupa cu comercializarea de canabis, achiziţionat din Spania.

Conform surselor, când poliţiştii au ajuns la apartamentul unui traficant, acesta a aruncat heroina pe geam, într-un rucsac, care a căzut însă la picioarele poliţiştilor prezenţi lângă imobil. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt