Una dintre victimele accidentului de pe DN 2F a decedat

Una dintre victimele accidentului de pe DN 2F a decedat

O persoană a decedat, luni, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 2F pe raza comunei Dragomireşti.

La faţa locului au fost deplasate două ambulanţe SMURD şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

"La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două autovehicule avariate, scoase în afara carosabilului, un autoturism şi o autoplatformă, precum şi patru victime, dintre care una aflată în stop cardio-respirator. Concomitent cu asigurarea măsurilor PSI, pompierii militari au început manevrele de resuscitare pentru victima aflată în stare de inconştienţă. Din nefericire, după aproximativ o oră, victima aflată în stare de inconştienţă, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a fost declarată decedată. Celelalte trei victime, bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 43 de ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acestea fiind diagnosticate primar, cu traumatisme ale membrelor inferioare, respectiv durere în piept", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt