Unii n-au ce mânca, alţii aruncă

Unii n-au ce mânca, alţii aruncă

Sărbătorile de anul acesta nu înseamnă pentru toţi românii mese îmbelşugate. Valul de scumpiri din ultimele luni a transformat Crăciunul într-o cheltuială pe care mulţi nu şi-au mai permis-o. Fie au cumpărat mai puţin, fie au renunţat la o parte din mâncărurile de pe masa festivă. Complet paradoxal, însă, sunt mii de case din care se aruncă zeci de kilograme de mâncare. Datele arată că, în lume, o treime din produsele alimentare ajung, într-un final, la gunoi.

Pentru sărbătorile din acest an, spun românii, bugetul a fost mult mai mic faţă de anul trecut. Mulţi fie nu-şi permit cheltuieli mari, fie cumpără mai puţin.

Anul trecut, în ţara noastră, aproape un sfert dintre români se aflau în pragul sărăciei.

Cei care n-au vrut să le lipsească nimic de pe masa de sărbători, s-au văzut nevoiţi să scoată mai mulţi bani din
buzunar.

Pentru a combate fenomenul risipei alimentare psihologii spun că este indicat să mergem la supermarket cu o listă pe care să trecem ce avem nevoie şi să încercăm pe cât posibil să o respectăm. De asemenea, spun aceştia, nu trebuie să mergem la cumpărături când ne e foame pentru că vom tinde să cumpărăm mai mult decât ne trebuie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt