Va deveni obligatorie vaccinarea anti - Covid? Care sunt ţările care au decis deja acest lucru

Va deveni obligatorie vaccinarea anti - Covid? Care sunt ţările care au decis deja acest lucru

Guvernul Marii Britanii are în vedere să impună obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 pentru persoanele care lucrează în căminele de îngrijire din Anglia, sub rezerva unor scutiri limitate. De asemenea, guvernul britanic intenţionează să vaccineze împotriva COVID-19 întregul personal medical, în încercarea de a stopa infecţiile din mediul spitalicesc, după cum declara la sfârşitul lunii mai, Nadhim Zahawi, secretarul de stat pentru vaccinarea anti-COVID-19. La rândul său, guvernul francez a anunţat că vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 va fi obligatoriu în Franţa pentru lucrătorii din domeniul sanitar, iar preşedintele Macron a anunţat că Franţa ia în calcul inclusiv vaccinarea obligatorie pentru toată populaţia. Cu toate acestea, o analiză realizată de firma de avocatură internaţională Pinsent Masons LLP sugerează că este puţin probabil ca alte guverne din Europa să introducă planuri similare privind vaccinarea la momentul de faţă.

Guvernul britanic a introdus recent o nouă legislaţie, care va intra în vigoare de la 11 noiembrie 2021 şi care presupune ca persoanele care lucrează în casele de îngrijire engleze să fie vaccinate complet împotriva Covid-19. Regulile se vor aplica tuturor furnizorilor de servicii de îngrijire medicală şi de îngrijire personală din Anglia. Nu numai angajaţii vor fi vizaţi, ci măsurile îi vor viza şi pe toţi lucrătorii temporari, precum sunt voluntarii. Scutiţi vor fi membrii personalului care dovedesc că au probleme medicale ş vizitatorii căminelor de îngrijire. Oficialii de la Londra au declarat că decizia a fost luată în urma unei ample consultări publice cu personalul, furnizorii şi rezidenţii deopotrivă. Vaccinarea obligatorie este concepută, potrivit guvernului britanic, să asigure o protecţie mai mare oamenilor, protejându-i de riscul de deces şi de boli grave care pot apărea în urma contractării virusului SARS-CoV-2 sau a variantelor asociate acestuia, precum este tulpina “Delta”.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt