Vaccinare pentru Covid 19, la medicul de familie

Vaccinare pentru Covid 19, la medicul de familie

S-a dat startul vaccinării anti COVID 19 şi în cabinetele medicilor de familie. Primii pacienţi imunizaţi sunt din
Timişoara. În tot judeţul sunt 50 de medici de familie care fac parte din acest proiect pilot. Momentan, se foloseşte doar serul de la Astra Zeneca, pentru că este singurul disponibil în ţara noastră, care nu are nevoie de condiţii speciale de depozitare. Sunt, însă, şi medici de familie care nu sunt foarte încântaţi de idee.

Macovei Sabina are 52 de ani şi a fost primul pacient vaccinat int-un cabinet de medicina de familie cu serul Astra
Zeneca .

La premieră a asistat şi primarul Timisoarei , care s-a vaccinat şi el recent tot cu serul produs de Oxford.

50 de medici de familie din Timiş s-au înscris în acest proiect pilot, iar o sută de pacienţi urmează să le treacă pragul. Persoanele care vor să se imunizeze în astfel de cabinete, nu au nevoie de programare în platforma electronică, ci direct la medic.

Pe de altă parte, sunt şi medici reticenţi. În judeţul Botoşani, de pildă, doar un sfert dintre medici vor să se implice în campania de vaccinare, iar la Suceava, situaţia este şi mai dramatică.

În cabinetele medicilor de familie se administrează în prezent vaccinul produs de Astra Zeneca. Cand va sosi în ţara noastră, pacienţii vor putea fi imunizaţi şi cu serul de la Johnson&Johnson, pentru că nici acesta nu trebuie ţinut în condiţii speciale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt