Vaccinul Johnson&Johnson poate fi administrat ca doză "booster" (EMA) - Focus Prima TV

Vaccinul Johnson&Johnson poate fi administrat ca doză “booster” (EMA)

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Johnson&Johnson poate fi utilizat ca doză de rapel (“booster”) dacă au trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze la persoane cu vârste de peste 18 ani, informează AFP.

“Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză ‘booster’ a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2”, a anunţat EMA într-un comunicat.

“Riscul de tromboză în asociere cu o trombocitopenie (STT) sau cu alte efecte indezirabile foarte rare după doza ‘booster’ nu este deocamdată cunoscut şi face obiectul unei monitorizări atente”, a precizat EMA.

Acesta este cel de-al treilea vaccin anti-COVID-19, după cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care va putea fi utilizat ca doză “booster” în Uniunea Europeană la persoane adulte.

EMA, al cărei sediu se află la Amsterdam, recomandă ca vaccinul Johnson&Jonson să fie administrat ca doză “booster” la cel puţin două luni după inocularea cu prima doză a acestui ser.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share