Valori termice peste normele perioadei în Bucureşti, luni şi marţi - Focus Prima TV

Valori termice peste normele perioadei în Bucureşti, luni şi marţi

Valorile termice se vor situa în Bucureşti peste normele specifice perioadei, pe parcursul zilelor de luni şi marţi, iar cerul va fi mai mult senin, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 ianuarie, ora 10:00 – 18 ianuarie, ora 8:00, în Capitală, vântul se va intensifica treptat, în special după orele amiezii, când vor fi rafale de peste 50 – 55 km/h. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, cu înnorări spre seară şi la începutul nopţii, dar condiţiile pentru precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, vor fi reduse. Temperatura maximă va fi de 6 – 8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de un grad.

De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, între orele 8:00 – 20:00, valorile termice vor fi uşor mai scăzute faţă de ziua precedentă, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat (35 – 40 km/h). Temperatura maximă va oscila între 4 şi 6 grade.

ANM a emis, luni, o serie de atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi un Cod portocaliu de ninsori moderate cantitativ şi viscol, în zonele montane, valabile, etapizat, până marţi seara.

agerpres.ro

Total
0
Shares
Total
0
Share