Vămile din vestul ţării, sufocate de camioane

Vămile din vestul ţării, sufocate de camioane

Sunt cozi kilometrice în vămile din vestul ţării. Şoferii aşteaptă ore bune pentru a intra în Ungaria, unde ieri a fost
sărbătorită ziua tuturor sfinţilor. Din acest motiv, autorităţile din ţara vecină au impus restricţii pentru maşinile de mare tonaj. În plus, spun şoferii, de vină pentru timpul mare de aşteptare din vămi sunt şi poliţiştii de frontieră, al căror control durează uneori chiar şi mai bine de 10 minute.

Azi dimineaţă, coloana de camioane din Vama Borş se întindea pe o distanţă de aproape 7 kilometri. Sute de tir-uri aşteptau să intre în Ungaria pentru a-şi continua apoi drumul prin Europa. De vină pentru ambuteiaj au fost restricţiile impuse de autorităţile maghiare. Luni, în ţara vecină a fost celebrată Ziua Tuturor Sfinţilor iar automarfarele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu au avut voie să circule. Interdicţiile au fost ridicate abia aseara, la ora 23.00, dar măsura nu s-a dovedit a fi una eficientă. Unii camionagii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a ajunge mai în faţă.

Ajunşi la capătul răbdării, mulţi şi-au pierdut cumpătul şi au început să claxoneze în semn de protest. Şoferii spun că timpul mare petrecut în coloană îi face să nu mai ajungă la descărcări, iar acest lucru presupune penalităţi.

Probleme au fost şi în alte vămi din vestul României. La Borş 2 timpul de aşteptare a fost de 230 de minute, la Năldac 2 de 240 iar la Petea de 300 de minute.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt